Cupa Râmnicului a fost savurată din plin de judoka Clubului Sportiv Şcolar Târgovişte. Pe tatami-ul vâlcean sportivii antrenaţi de Romel Muşa şi Adrian Blîndu au luptat exemplar, iar la final au reuşit să cucerească o zestre bogată de medalii.
La capătul a numeroase înfruntări decisive dâmboviţenii au obţinut un total de 10 podiumuri, unde două au fost chiar pe prima treaptă. În urma unor dueluri fără greşeală, Alexandru Robu (U18) şi Andrei Gheorghe (U15) au dat de pâmânt cu toţi adversarii, iar în urma finalelor câştigate şi-au adjudecat medaliile de aur. Pierderea meciurilor din ultimul act şi din finalele mici l-a dus pe Alexandru Matei (U15) să obţină argintul, iar pe Andrei Moga, Robert Marin (ambii U13), Erika Moise, Rebeca Dumitru, Mihai Temelie, Cosmin Colan şi Raphael Pavel (toţi U15) să contabilizeze bronzul. Alţi doi sportivi de la CSŞ care au ratat la mustaţă pătrunderea în meciurile pentru podium au fost Sebastian Dolănescu (U13) şi Alexandru Savu (U15). Clubul târgoviştean a mizat la competiţia vâlceană pe o delegaţie formată din 19 sportivi la cele trei secţiuni de luptă. Revenirea la Târgovişte l-a dus pe antrenorul Romel Muşa să nu fie mulţumit în totalitate de prestaţiile elevilor săi.