Rezultatele obţinute de echipele de baschet de la CSŞ Târgovişte, la sfârşitul săptămânii trecute, nu au fost unele tocmai fericite. În urma a trei jocuri disputate în competiţiile naţionale, acestea au înregistrat o singură victorie, în urma succesului contabilizat de grupa antrenată de Gabriela Trandafirescu. În cadrul Campionatului Naţional U14-masculin, formaţia târgovişteană a trecut pe teren propriu, de BC Laguna Bucureşti, cu scorul de 51-44, la capătul punctelor reuşite de Vlad (18), Stănescu (10), Apostol (8), Duică (7), Brătescu (4) şi Florescu (2). În schimb, grupele pregătite de Cătălin Tănase (feminin U14) şi Andra Păun (masculin U18) s-au recunoscut înfrânte, în deplasare, în faţa unor adversari precum CS Olimpia Bucureşti (38-58) şi CSŞ Bega Timişoara (62–75). În cele două meciuri, punctele dâmboviţene au venit din partea sportivelor Carla Popescu (30), Cristina Anastasescu (8) şi a unor sportivi precum N. Adiohos (27), Anghelescu (15), Vochin (8), Gheorghiu (7), Penescu (3) şi Enescu (2). Runda viitoare, echipele de la CSŞ Târgovişte vor înfrunta pe LPS Phoenix Galaţi (feminin-U14), CSŞ 6 Dinamo Bucureşti (masculin-U14), CSŞ Ploieşti (masculin-U16) şi CSŞ Târgu Mureş (masculin-U18).
sursa: http://sportdambovitean.ro/