Micile luptătoare de la Clubul Sportiv Şcolar Târgovişte s-au comportat mai mult decât bine la primul turneu de calificare, din cadrul Campionatului Naţional de Lupte, destinat junioarelor.
Clubul târgoviştean a reuşit să califice trei sportive în următoarea fază a competiţiei, după evoluţiile înregistrate de elevele lui Cornel Cornea la întrecerea desfăşurată la Mangalia. În urma duelurilor susţinute pe saltelele din localitatea constănţeană, Georgiana Burduf (cat. 48 kg), Alina Ciobanu (51 kg) şi Gabriela Nechita (48 kg) au terminat pe podium sau în apropierea acestuia. Astfel, primele două sportive s-au clasat la finalul concursului pe locul 3, iar ultima pe poziţia a 5-a. Antrenorul secţiei de lupte de la CSŞ a lasăt de înţeles la sfârşitul întrecerii că Georgiana Burduf ar fi putut ocupa un loc mai bun dacă arbitrajul nu era în defavoarea ei, într-o dispută cu învingătoarea de la 48 de kilograme.
„Sunt mulţumit de prestaţiile tuturor luptătoarele mele, dar în schimb sunt dezamăgit de arbitraj. La categoria la care a luptat Georgiana, acesta a fost furată pe faţă de arbitrii într-un duel cu o localnică. Nu am văzut până acum un arbitraj mai rău intenţionat ca acesta. Dacă luptătoarea naostră ar fi avut parte de un arbitraj corect, cu siguranţă putea termina mai sus la acest concurs”, ne-a declarat Cornel Cornea.
La sfârşitul acestei săptămâni, luptătorii de la CSŞ Târgovişte vor participa la turneul de calificare al Campionatului Naţional de cadeţi, ce va fi găzduit de oraşul Târgu Jiu.
sursa: http://www.sportdambovitean.ro/alte-sporturi/lupte/2568-georgiana-burduf-si-alina-ciobanu-au-terminat-pe-locul-3-la-cn-de-lupte