art_160604_finala

Echipa lui Cătălin Tănase s-a impus în finala cu CSU Brașov, chiar în sala de sub Tâmpa, și a câștigat un titlu uriaș pentru sportul juvenil dâmbovițean.

 

Performanță uluitoare pentru echipa de baschet feminin U16, antrenată de Cătălin Tănase sub denumirea CSȘ-CSM Târgoviște. După revenirea halucinantă din semifinala cu AS Napoca Baschet Cluj (51-50), puștoaicele lui Tănase s-au impus și în marea finală cu CSU Brașov (60-53), chiar dacă s-a jucat pe terenul adversarelor. MVP a fost Alexandra Ghiță, cu 24 de puncte reușite. Târgoviștencele au dominat categoric primul sfert (22-12), l-au cedat clar pe al doilea (10-20), și-au revenit puternic în al treilea (19-5) și au tremurat la ultimul (9-16). Felicitări sincere echipei campioane!

CSȘ-CSM Târgoviște: A. Ghiță 24, F. Anastasescu 15 (2), C. Popescu 11 (1), T. Capanu 10 (2), S. Stan, L. Brebene, R. Diaconescu, T. Dumitru, M. Duță, D. Iancu, S. Miloiu, D. Șerban. Antrenor: Cătălin Tănase.

CSU Brașov: M. Ferariu 21 (1), D. Rusu 13, A. Pop 7, T. Chirilă 5 (1), I. Petrescu 5, A. Onea 2, A. Botescu, D. Hotcu, L. Mailat, D. Marin, A. Pogoceanu, S. Serea. Antrenor: Nenad Marinkovic.