Succes important pentru echipa lui Tătăranu
„S-a jucat cu multă ambiţie, iar după aspectul jocului, un egal era mai echitabil. Este o victorie foarte importantă pentru noi”, a transmis tehnicianul de la CSŞ
CSŞ Târgovişte a promovat în acest sezon în Superligă şi are o comportare onorabilă în primul eşalon de fotbal feminin. Echipa antrenată de Mihai Tătăranu a acumulat patru puncte după două meciuri, ocupând locul 6. În primul, CSŞ Târgovişte a terminat la egalitate cu Independenţa Baia Mare (2-2), pentru ca duminica trecută să obţină victoria în disputa cu Real Craiova (1-0). Jocul disputat la Şotânga a fost destul de echilibrat, dar târgoviştencele s-au impus graţie golului marcat de Georgiana Vasile, în minutul 70. Mihai Tătăranu a folosit o formulă de echipă, care le-a cuprins pe Neagu – Ionescu, Neacşu, Sandra, Burcea – Merlan, Vasile, Neacşu, Tomescu – Sfiea, Mihălăchioiu, după pauză apelând la Negulescu, Moise şi Dorobanţu.
„E o victorie foarte importantă pentru noi”
„Rivalitatea dintre noi şi Craiova era destul de mare. Mai multe jucătoare de la noi au evoluat la ele, şi mai multe fotbaliste de la Craiova au jucat la noi. A fost un meci echilibrat, fără prea multe acţiuni de poartă, chiar dacă mă aşteptam să fie mai uşor. S-a jucat cu multă ambiţie, iar după aspectul jocului, un egal era mai echitabil. Este o victorie foarte importantă pentru noi. E o diferenţă destul de mare de nivel. Noi folosim foarte multe copile, aici se face diferenţa, nu duc tot meciul, dar le dăm credit în continuare. Numai jucând, vor căpăta experienţă.Trebuie să muncim pentru fiecare punct”, a transmis Mihai Tătăranu, care a prefaţat partida de astăzi, de la Târgu Mureş. „Avem meci greu de tot la Târgu Mureş. La un buget de 12 miliarde, vă daţi seam ce echipă au cei de acolo. Noi ne jucăm şansa noastră, dar va fi foarte greu”.