Noi am propus 10 întrebări, iar profesorul Romel Muşa a ales 4 dintre talentele pe care le pregăteşte în cadrul secţiei de judo de la Clubul Sportiv Şcolar Târgovişte. Erika Moise, Alexandru Moga, Costin Popescu şi Andrei Radu au oferit răspunsuri dintre cele mai diverse. Am descoperit nu doar sportivi talentaţi şi ambiţioşi, dar şi tineri care vorbesc cu inteligenţă, maturitate şi spontaneitate pentru vârsta fragedă din buletin. Cu toţii se exprimă într-o notă de respect la adresa celui care îi îndrumă în viaţa sportivă, Romel Muşa, un nume ce se impune în lumea judoului. Un sport fascinant, care merită mai mult interes.
Ce transformări pozitive a adus judoul în viața ta?
Erika: Sunt mai multe transformări pe care le-am observat în viaţa mea, de când judoul e o parte din mine. Am prins încredere în mine şi în forţele proprii, am devenit mai comunicativă, responsabilă şi competitivă.
Alexandru: Judoul mi-a adus în viaţă disciplină, sănătate, gândire rapidă, colegialitate şi spirit de echipă.
Costin: Nu am cuvinte să spun cât de mult m-a influenţat judoul într-un mod pozitiv! M-a dezvoltat armonios, atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic, m-a temperat, deoarece eram o fire foarte vulcanică.
Andrei: În primul rând, fiind cel mai mic dintre fraţi, am fost răsfăţat şi am suferit de un deficit de disciplină. Când am venit la judo, acum trei ani, am învăţat ce înseamnă respectul faţă de antrenor, de colegi, de dojo, de tatami. Cu ajutorul antrenorului meu, Romel Muşa, am ajuns să fiu mult mai disciplinat.
Ce ai simțit la primul concurs și după prima victorie?
Erika: Primul meu concurs a fost la vârsta de 8 ani, îmi aduc şi acum aminte câte emoţii aveam, nu mi le puteam stăpâni. Atunci am câştigat prima mea medalie de bronz şi, după acea victorie, am simţit cum pot obţine orice, doar dacă îmi doresc şi muncesc suficient.
Alexandru: La prima competiţie am simţit emoţii şi oarecum teamă, dar după prima victorie a urmat o bucurie imensă.
Costin: Eram debusolat, prima mea victorie pe tatami am obţinut-o în 4 secunde. Nu eram familiarizat cu regulamentul, aşa că nu mi-am dat seama de victorie. Abia după aceea am fost lovit de un val de fericire.
Andrei: La primul concurs, acum 3 ani, eram visător. Câteva seri înaintea Festivalului Românesc de Judo nu am putut să dorm de emoţii. Când am intrat la încălzire, în ziua concursului, am simţit adrenalină, de parcă urma să sar cu paraşuta. După prima victorie, m-am simţit pe drumul cel bun şi mi-am spus: „Asta vreau să fac!”.
Care a fost prima impresie pe care ți-a lăsat-o antrenorul Romel Mușa?
Erika: Când am intrat prima dată în sala de judo, antrenorul meu mi s-a părut serios şi un om strict. Dar mi-am dat seama mai târziu că domnul profesor este o persoană pe care te poţi baza şi cu care poţi glumi.
Alexandru: A fost de bun comunicator, cu dragoste pentru sport şi o mare dorinţă de a ne educa şi antrena.
Costin: Era un om mai sobru, până am ajuns să îl cunosc, după aceea am devenit foarte familiarizat cu dumnealui şi pot spune că avem o relaţie strânsă.
Andrei: Am simţit din prima autoritatea pe care o are asupra colegilor din sală. L-am respectat şi o să-l respect toată viaţa, pentru că mi-a oferit a doua şansă. Cum spuneam mai sus, nu prea ştiam despre disciplină şi, în prima lună, l-am supărat tare pe antrenorul secund de atunci. Însă domnul profesor Mușa m-a păstrat în sală, pot spune că am fost un pariu al dânsului.
Indică un procedeu preferat și spune ce are special?
Erika: Nu pot să aleg doar un singur procedeu preferat, deoarece sunt multe care îmi plac, dar pot spune că un procedeu pe care îl frecventez este Morote de jos. Pentru mine nu are nimic special, doar că l-am exersat de mică, e ca şi cum mi-a intrat în reflex.
Alexandru: Procedeul meu preferat este Sode. Este un procedeu special, deoarece combină forţa şi viteza, făcând să arate spectaculos.
Costin: Ura-Nage este procedeul meu preferat. Este un procedeu care ridică sala în picioare şi atrage privirile tuturor .
Andrei: Procedeul meu preferat este Morote Seoi Nage. Este procedeul care mi-a adus ultimele trei medalii. Unul simplu, de centură galbenă, însă în judo este complicat să fii simplu. Procedeul îmbină reacţia, viteza şi forţa, mă ajută să folosesc greutatea oponentului în favoarea mea.
Unde crezi că ar mai trebui să lucrezi ca sportiv, pentru a îmbunătăți rezultatele?
Erika: Consider că pentru a avea rezultate mult mai bune trebuie să lucrez la rezistenţa fizică şi la rezistenţa psihicului. O dată ce în mintea omului se creează idea „nu pot”, atunci exact asta se întâmplă şi trebuie să îţi confrunţi mintea pentru a ajunge sus.
Alexandru: Pentru a-mi îmbunătăţi rezultatele, eu cred că ar trebui să lucrez mai mult la partea de rezistenţă, dar şi la partea de pregătire fizică specifică.
Costin: Pentru a-mi îmbunătăţi rezultatele ar trebui să îmbunătăţesc totul, de la condiţia fizică, la tehnică.
Andrei: Ca sportiv, ar trebui să lucrez la greutate, mi-ar plăcea să pot concura la categoria -81 kg.
Cum poate fi promovat mai bine judoul?
Erika: În opinia mea, pentru promovarea unui sport, nu doar a judoului, trebuie în primul rând implicare, încât să fie promovat în şcoli, la televizor şi în mass-media.
Alexandru: Judoul poate fi mai bine promovat prin mai multe concursuri, prezentarea în grădiniţe, şcoli şi licee.
Costin: Dacă oamenii ar vedea o reprezentaţie de judo, ar rămâne uimiţi. Cred că demonstraţiile sunt cel mai bun mod de a promova acest sport.
Andrei: În afară de Jocurile Olimpice, nimic legat de judo nu este dat la tv. Consider că cei care concurează în afara ţării pentru România ar trebui să fie susţinuţi mai mult. Credeţi-mă, este foarte greu să ieşi din ţară cu judo, înseamnă mii de ore de muncă. Toate competiţiile unde concurează români ar trebui transmise. Nu în întregime, dar pe durata unei reclame poate fi văzut un meci care include 4 minute, plus Golden Score, dacă meciul este egal.
Ce alte trei sporturi te-ai vedea practicând?
Erika: Pe lângă judo, practic şi volei, fiind la un liceu cu program sportiv , iar un sport în afară de acestea ar fi tenisul. Nu m-aş vedea să fac alte sporturi.
Alexandru: Alte trei sporturi pe care le-aş putea practica sunt baschet, fotbal şi tenis.
Costin: M-aş vedea înotând, luptând probabil în cuşca MMA şi jucând baschet .
Andrei: Nu mă văd practicând niciun sport în afară de judo. În trecut, am făcut 6 ani de fotbal şi am mai luat contact cu boxul şi cu tenisul de masă.
Când ai trăit cele mai mari emoții din viață?
Erika: Sunt o fire sensibilă, dar sunt şi puternică, iar ca sportiv de performanţă sunt multe momente în care am mari emoţii pe tatami. Pot spune că cea mai mare emoţie pe care am trăit-o a fost la Balcaniada de Judo din Turcia.
Alexandru: Cele mai mari emoţii le-am trăit atunci când am ajuns să lupt la Campionatul Balcanic, pentru a urca pe podium.
Costin: Când am luptat pentru medalia de campion la Târgu Mureş, în 2016, însă emoţiile m-au copleşit şi nu am fost capabil să câştig locul 1.
Andrei: Cu siguranţă, într-o competiţie, atât pentru mine, cât şi pentru colegii mei.
Care a fost cea mai frumoasă vacanță?
Erika: Am avut multe vacanţe împreună cu familia, vizitând aproape toată ţara, şi nu pot spune că doar o vacanţă a fost frumoasă.
Alexandru: Cea mai frumoasă vacanţă a fost cea petrecută alături de domnul profesor în Muntenegru.
Costin: Cea din Hawaii.
Andrei: Cea mai frumoasă vacanţă a fost vara trecută, în august. Am fost la fraţii mei în Spania.
Ce cadou ți-ai dori de ziua ta?
Erika: De mult îmi doresc ca de ziua mea să merg cu părinţii într-o altă ţară, preferabil Croaţia sau Belgia. Mi-ar plăcea să întâlnesc pe stradă oameni care vorbesc altă limbă şi să vizitez obiective turistice la care nici nu pot visa.
Alexandru: De ziua mea mi-aş dori cât mai multe competiţii internaţionale.
Costin: Având în vedere că am să împlinesc vârsta de 18 ani, aş vrea să primesc bani, pentru a-mi cumpăra câteva lucruri .
Andrei: N-am primit niciodată ce mi-am dorit, aşa că de câţiva ani nu mi-am mai făcut idei despre asta. Însă aş avea nevoie de câteva lucruri pentru judo.