Campioană judeţeană, echipa juniorilor U13 a Clubului Sportiv Şcolar Târgovişte a fost foarte aproape de o calificare la Turneul Semifinal, printre cele mai bune opt echipe din ţară la această categorie de vârstă. Puştii profesorului Cosmin Toboşaru (35 de ani) au câştigat grupa la Turneul Zonal de la Buzău, după victorii cu Atletico Roşiorii de Vede (3-2), LPS Piteşti (2-0) şi o remiză albă cu Corona Braşov. Din păcate, s-a pierdut în finala cu Juventus Bucureşti (1-2), după un arbitraj controversat, adversarul primind două lovituri de pedeapsă. Prezenţa în ultimul act la Zonă constituie cel mai important rezultat obţinut în acest an de fotbalul dâmboviţean la nivel juvenil, raportându-ne la competiţiile oficiale. Iar actorii principali au fost Andrei Mutilă (desemnat portarul turneului), Mario Simion, Evelin Ristoiu, Flavius Budoiu, Luca Georgescu, Alexandru Petre, Cezar Spătaru, Mark Pădurariu, Mario Cristea, Sebastian Nistor, Ianis Vasile, Antonio Grigorașcu, Adrian Ștefan şi Toma Mageriu. Plus antrenorul Cosmin Toboșaru, care ne-a oferit un interviu amplu, în care a atins multe subiecte de interes pe zona fotbalului juvenil.        

Foarte puţin a lipsit să obţineţi calificarea la Turneul Semifinal al Juniorilor D. Până şi pătrunderea în ultimul act la Zonă reprezintă un rezultat bun. Trăgând linie, sunteţi mulţumit de parcursul copiilor în acest sezon competițional şi la ultimul turneu?
– Disputarea unei finale la Turneul Zonal este un rezultat bun, însă rămân regretul și întrebarea: „cum ar fi fost fără acel penalty?”. Una peste alta, pentru mine a fost un turneu reușit, o confirmare a muncii copiilor de 4-5 ani și cred că am reprezentat județul cu cinste. De asemenea, calificarea în finală este și o confirmare a faptului că am avut un campionat județean puternic, care ne-a pregătit bine pentru această fază superioară a competiției.
Ce şanse credeţi că aţi fi avut la Turneul Final, existau speranţe pentru o medalie naţională?
– Nu putem prezice șansele la Turneul Final. Depindeau și de grupa pe care o puteam prinde, de modul în care ne concentram și începeam primul joc. Deși au 13 ani și majoritatea 4-5 ani de experiență competițională, copiii sunt încă foarte imprevizibili la această vârstă. Se putea întâmpla să pierdem toate jocurile, dar la fel de bine se putea să și câștigăm un meci sau două și să ajungem în primele patru din țară. Orice era posibil, însă nu vom ști niciodată…
Cum vă explicaţi că la nivel judeţean s-au impus la juniori C, D şi E cluburi private sau considerate outsider, în faţa unor grupări de tradiţie precum Chindia Târgovişte sau Flacăra Moreni?
– Înseamnă că la echipele care au câștigat a fost o mai bună preocupare și organizare, iar antrenorii și-au făcut treaba mai bine decât ceilalți. Totuși, eu consider că nivelul competițiilor județene cunoaște o creștere valorică, dar și ca număr de echipe participante, fapt care se vede prin rezultatele obținute pe plan național.
Aveţi o constanţă pozitivă la nivelul rezultatelor, cu titluri judeţene care vin an de an. E greu de susţinut o asemenea ritmicitate?
– Din 2008, de când lucrez în performanță, doar în primul an nu am reușit accederea cu echipele la fazele interjudețene (zonale sau baraje). Apoi, fără excepție, m-am calificat cel puțin cu o echipă la aceste faze. Fie că a fost vorba de grupele de la Clubul Sportiv Școlar, fie de cele de la Kinder Târgoviște, am reușit o perioadă de 7 ani, fără întrerupere, cu calificări la nivel interjudețean și național. Aceste calificări la competițiile oficiale, precum și participările la turneele de pregătire puternice din țară, m-au ajutat să-mi creez destule relații profesionale la nivel național și cred că și o imagine bună din acest punct de vedere.

„Mai am multe de învățat în meseria mea”

Activitatea în fotbalul juvenil pare să vi se potrivească de minune. Luaţi în calcul să antrenaţi şi la nivel de seniori?
– Momentan, nu am luat în calcul să antrenez la nivel de seniori. Încă mai am multe de învățat în meseria mea, mai am de demonstrat că pot mai mult, atât mie, cât și celorlalți. Pe viitor, poate peste 10 ani, voi gândi altfel, însă acum așa văd eu lucrurile.
Ce aţi schimba la nivelul organizării în competiţiile de juniori? Unde credeţi că ar trebui intervenit?
– În primul rând, mai trebuie schimbate lucruri la nivelul regulamentelor de joc ale competițiilor care țin de Federația Română de Fotbal și nu de noi, pe plan județean. Aici ne-am organizat bine în ultimii 5 ani, am respectat regulamentele. La nivelul echipelor de județ, lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult este ca fiecare grupă de copii și juniori să fie pregătită de oameni specializați, antrenori cu licență sau profesori care să stăpânească mult mai bine partea psihologică și pedagogică în lucrul cu copiii. Înainte de toate, trebuie să formăm caractere pentru societate. Este clar că nu toți practicanții de fotbal la nivel de juniori vor și ajunge fotbaliști profesioniști, însă trebuie să aibă niște modele în noi din punct de vedere comportamental.
De unde îi selectaţi pe copii şi cu ce-i atrageţi către fotbal? Vă este greu să concuraţi cu tentaţia Internetului?
– Selecția o fac  prin școli, prin cartiere, la competițiile școlare. De asemenea, copiii din grupe mai au prieteni, colegi pe care îi pot atrage către fotbal. Tentația Internetului, a tabletelor, este încă mare, însă tot reușim să mai atragem copii către fotbal. Fotbalul rămâne un sport plăcut, mirajul mediatizării și al notorietății pe toate planurile încă îi mai atrage pe copii. De regulă, către sport vin, în majoritatea lor, copii ai căror parinți au practicat diverse discipline sportive, fie ca amatori, fie la nivel mult mai ridicat.
Cum a apărut alegerea de a profesa ca antrenor de fotbal la nivel juvenil? Cum este Cosmin Toboșaru ca antrenor?
– În 2001, la terminarea liceului, m-am înscris la Facultatea de Educație Fizică și Sport din Târgoviște. Cu sprijinul și la îndemnul tatălui meu, m-am îndreptat și către Școala de Antrenori din cadrul FRF, unde am fost coleg cu Mircea Petrescu și Sică Bârdeș. Abia când am ajuns acolo, fiind coleg cu foști fotbaliști de nivel național și internațional, învățând lucruri noi și destul de diferite de ceea ce făceam la facultate, am realizat că asta vreau să fac. Deși nu am jucat fotbal decât la nivel de județ, consider că am compensat prin cunoștințele acumulate și prin preocuparea de a învăța lucruri noi. Iar acum cred, fără falsă modestie, că am avut o evoluție ascendentă și că mi-am creeat o imagine destul de bună. Despre mine, ca antrenor, pot vorbi copiii și părinții celor pe care îi antrenez, iar ceilalți mă pot judeca din punct de vedere al realizărilor sau al jucătorilor care vor confirma pe viitor și la care mi-am adus și eu aportul.

„Salarizarea ca profesor este încă la un nivel sub ceea ce înseamnă decent”

Vă vedeţi făcând şi altceva pe viitor sau dorinţa este de a merge până la capăt cu această meserie?
– Dacă ar fi să o iau de la capăt, cred că tot pe drumul acesta aș merge, deci nu mă văd făcând altă meserie. Orice insucces, orice obstacol întâlnit, deși pe moment creează o stare neplăcută, mă motivează ca pe viitor să obțin mai mult, să muncesc mai bine și să trec peste neajunsurile întâlnite în carieră.
Se poate trăi decent dintr-un salariu de antrenor de fotbal pe segmentul juvenil?
– Salarizarea ca profesor, deși au fost ceva măriri în ultima perioadă, este încă la un nivel sub ceea ce înseamnă decent, luând în calcul responsabilitatea pe care o avem, faptul că suntem plecați cu copiii zile întregi și răspundem de integritatea, sănătatea și de viața lor. Dacă analizați atent situația din județul nostru, majoritatea antrenorilor de la juniori au minim două joburi. De ce? Pentru că dintr-un singur astfel de job nu sunt suficiente câștigurile obținute, mai ales că avem și familii de întreținut.

Ce amintiri v-au rămas în minte din perioada în care aţi activat ca fotbalist la nivel judeţean?
– În scurta perioadă cât am activat ca jucător de fotbal, singura amintire pe care nu o pot da uitării este ziua în care am suferit dublă fractură de tibie și peroneu la un meci de Cupa României, disputat la Viișoara, în noiembrie 2001. În rest, lucrurile se desfășurau normal pentru nivelul de amatori la care am activat, adică în toate ligile județene, a IV-a, a V-a și a VI-a.
Ce hobby-uri aveţi? Cu ce echipe simpatizaţi din fotbal românesc şi internaţional? Ce fotbalişti preferaţi aveţi?
– Am o familie frumoasă, o fetiță de care m-am atașat și pe care o iubesc din ce în ce mai mult, încă o fetiță „pe drum”, o soție frumoasă și înțelegătoare, care acceptă programul meu dificil. Deci familia este principalul hobby și încerc să petrec cât mai mult timp cu ea. Un alt hobby este pescuitul, însă, din păcate, timpul necesar și chiar finanțele alocate pentru acest hobby sunt prea mici. Echipele preferate sunt Steaua București și Real Madrid, iar fotbaliștii preferați: Hagi, Zidane, Raul și Ronaldo brazilianul.