Toamnă excelentă pentru luptătoarea dâmbovițeană Simona Ionescu! Sportiva legitimată la CSȘ Târgoviște a devenit dublă campioană a României, după ce s-a comportat perfect la ediția din acest a Campionatului Național de Lupte pe plajă pentru juniori, cadeți și seniori, găzduită de Complexul Turistic de Natație din Târgoviște, la sfârșitul săptămânii trecute.

Luptătoarea antrenată de Georgiana Filip Paic a cucerit aurul atât la seniori, cât și la juniori, în limitele categoriei 60 de kilograme. Pe toată durata competiției, Simona s-a prezentat la înălțime și a trecut cu brio de orice adversară care i-a ieșit în cale.

Simona Ionescu este văzută de specialiști ca fiind una dintre marile speranțe ale luptelor dâmbovițene.

O altă sportiva de la CSȘ Târgoviște care a excelat la Naționalele de plajă din acest an a fost Diana Vlăsceanu. Luptătoarea pregătită de Cornel Cornea a devenit campioană a României la seniori, la categoria +70 de kilograme. Ca și Simona, Diana a fost de neoprit la ediția din acest an a competiției.

Alți luptători dâmbovițeni care s-au remarcat la Naționale de plajă din acest an au fost Ionuț Drăgănescu, Florin Maghiran (ambii de la CS Târgoviște) și Alin Coteț (CSȘ Târgoviște).

Primul sportiv a ajuns vicecampion al țării la juniori, la categoria 80 de kilograme, iar Maghiran (cat. 70 kg) și Coteț (60 kg) au cucerit bronzul, la cadeți.

În urma rezultatelor înregistrate, se poate spune că ediția din acest an a Naționalelor pe plajă a fost una la înălțime pentru sportivii cluburilor târgoviștene.

De asemenea, în clasamentul general al cluburilor, întocmit în funcție de medaliile cucerite, la lupte feminine, CSȘ Târgoviște s-a clasat pe locul 2.

Sursă foto: Complexul Turistic de Natație

sursa: http://dbonline.ro/o-luptatoare-de-aur-damboviteanca-simona-ionescu-dubla-campioana-romaniei-la-nationalele-de-plaja/