Primăria Târgoviște a semnat, astăzi – 2 aprilie 2026, un nou contract de finanțare cu Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, de această dată pentru implementarea unui proiect care vizează reabilitarea, modernizarea și eficientizarea energetică a sălii de sport a Clubului Sportiv Școlar, situată în Micro III. Valoarea proiectului se ridică la 19 milioane de lei, aproape jumătate din sumă urmând să fie suportată de administrația publică locală din bugetul propriu, iar cealaltă jumătate va fi acoperită din fonduri europene nerambursabile obținute prin Programul Regional Sud Muntenia (PR SM).

Primarul Daniel Cristian Stan și directorul Liviu Gabriel Mușat au semnat contractul de finanțare la sediul administrației publice locale din Târgoviște în prezența a numeroși invitați, dintre care îi numim pe Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmboviţa, deputații Carmen Holban și Laurențiu Neculăescu și prefectul Marian Tănase.

A explicat edilul Daniel Cristian Stan participanților la acest eveniment că sala de sport a CSȘ Târgoviște, în care se antrenează circa 700 de copii, va fi schimbată total prin acest proiect. În plus, se va obține o reducere cu 70% a consumului de energie. De precizat că imobilul, construit în urmă cu aproximativ 50 de ani, nu a beneficiat până acum de lucrări capitale.

Președintele Consiliului Județean Dâmboviţa, Corneliu Ștefan, a precizat că, astăzi și mâine, vor fi semnate în județ 14 contracte de finanțare cu ADR Sud Muntenia, a căror valoare depășește 323 de milioane de lei. Reabilitarea și eficientizarea energetică a sălii de sport a Clubului Sportiv Școlar Târgoviște este doar primul dintre aceste proiecte. De la Târgoviște, s-a plecat la Poiana, Corbii Mari și Moreni, iar mâine se va merge la Tătărani, Vulcana Băi, Bezdead și Pucioasa.

Completând cele spuse de președintele CJ Dâmbovița, directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Gabriel Mușat, a declarat că, dacă administrațiile publice din toate județele din regiune ar acționa la fel ca cele din Dâmbovița, Agenția ar trebui să dubleze norma de lucru a angajaților pentru a putea evalua proiectele depuse și a semna contractele de finanțare. Numai Primăria Târgoviște, spre exemplu, are 20 de cereri de finanțare prin Programul Regional Sud Muntenia, în valoare de peste 500 de milioane de lei, depășind toate municipiile reședință de județ din regiune.

A mai spus directorul ADR Sud Muntenia a dezvăluit că, prin implicarea directă a președintelui CJ Dâmbovița – Corneliu Ștefan, sumele pentru Programul Regional Sud Muntenia au fost suplimentate cu 800 de milioane de euro, prin supracontractare. Niciun alt Program Regional din România nu a mai reușit acest lucru – a spus Liviu Gabriel Mușat

„Este o provocare pentru noi toți să contractăm acești bani până la sfârșitul anului”, a punctat, la final, directorul ADR Sud Muntenia.

Revenind la sala de sport a Clubului Sportiv Școlar Târgoviște, se vor executa următoarele intervenții:
▫️ reabilitarea completă a imobilului;
▫️ înlocuirea instalațiilor existente;
▫️ montarea unor sisteme moderne de ventilație și iluminat;
▫️ termoizolarea clădirii;
▫️ refacerea finisajelor interioare și exterioare;
▫️ intervenții la nivelul vestiarelor și al căilor de acces;
▫️ amenajări pentru accesul persoanelor cu dizabilități.

„Prin această investiție de peste 19 milioane de lei, continuăm modernizarea unei zone importante din municipiu (nota redacției: Micro III), unde au fost realizate deja proiecte importante, de la modernizarea și extinderea Școlii „Matei Basarab” până la amenajarea bazei sportive în aer liber, reabilitarea curții și amenajarea parcării Clubului Sportiv Școlar Târgoviște”, a precizat primarul Daniel Cristian Stan.