Am ales patru dintre cele mai importante baschetbaliste care evoluează pentru Clubul Sportiv Şcolar Târgovişte, dar şi în Liga Naţională la nivel de senioare, pentru CSM. Şi am selectat 15 întrebări relaxante, pe diverse subiecte. Astfel am aflat lucruri interesante despre obiectivele sportive, dar şi impresii din viaţa unor domnişoare, care au şi alte preocupări în afara baschetului. Alexandra Ghiţă, Carla Popescu, Daiana Tănase şi Anamaria Vîrjoghe au răspuns unui test mozaic, care le-a pus în evidenţă spontaneitatea şi inteligenţa. Iar răspunsurile sunt din cele mai diverse.
Care este cel mai important lucru învăţat de la antrenorul Cătălin Tănase?
Alexandra: Cum să cooperez într-o echipă, să nu mă dau bătută niciodată, indiferent de cât de greu este, şi că în baschet „apărarea îţi aduce victoria”.
Carla: Cele mai esenţiale lucruri se regăsesc în următoarele citate: „Motivaţia te ajută să începi, însă cu disciplină, muncă şi dăruire poţi să acţionezi în continuare pentru a obţine succesul dorit”. „Un corp puternic este condus de un psihic puternic“.
Daiana: Ca într-o echipă să fim unite, pentru că doar aşa vom putea trece peste orice obstacol şi vom învinge. Totodată, m-a învăţat să iubesc baschetul.
Anamaria: Acela de a munci din greu, deoarece muncesc pentru mine, nu pentru altcineva.
De ce ai ales baschetul şi nu o altă disciplină sportivă?
Alexandra: Am ales baschetul deoarece mi-a plăcut, m-a făcut să mă simt foarte bine, m-a dezvoltat frumos şi, în acelaşi timp, m-a învăţat cum să îmi întăresc voinţa, rezistenţa, concentrarea şi încrederea de sine.
Carla: Baschetul este cel mai complex, frumos şi spectaculos sport. Nu mă pot vedea practicând alt sport la fel de bine, pe cât o fac cu baschetul.
Daiana: Pentru că este un sport complex, care mă dezvoltă din toate punctele de vedere.
Anamaria: Baschetul m-a ales pe mine, nu eu pe el…
Unde speri să ajungi la nivel baschetbalistic?
Alexandra: Sper să ajung la cel mai înalt nivel. Îmi doresc să joc la o echipă din Europa.
Carla: Dorinţa mea de a ajunge la cel mai înalt nivel baschetbalistic este una foarte mare. Îmi doresc să joc la o echipă bună din Europa, unde pot avea rezultate satisfăcătoare atât pe plan individual, cât şi colectiv
Daiana: Mi-aş dori să ajung în echipa naţională de senioare a României.
Anamaria: Aş vrea să ajung la cel mai înalt nivel. Să joc cu nume mari în baschet, precum Diana Taurasi şi Candace Parker.
Ce sport nu te-ai vedea practicând niciodată?
Alexandra: Box.
Carla: Lupte libere.
Daiana: Handbal, deoarece mi se pare un sport foarte dur.
Anamaria: Box, e prea dur.
Ce profesie ai îmbrăţişa, exceptând baschetul?
Alexandra: O altă profesie pe care aş urma-o este de psiholog.
Carla: Avocat şi, în timpul liber, personal trainer.
Daiana: Mi-aş dori să devin ofiţer.
Anamaria: Mi-ar plăcea să mă duc pe partea stilistică. Make up şi hairstyle.
Cum decurge o zi fără antrenamente?
Alexandra: Încerc să fac lucrurile pe care nu reuşesc să le fac atunci când am antrenamente.
Carla: Este o zi normală, în care încerc să-mi focusez atenţia pe lucruri de care în celelalte zile poate nu am timp.
Daiana: Încerc să recuperez orele pierdute la şcoală şi să-mi petrec puţinul timp rămas liber cu familia şi prietenii.
Anamaria: E ziua aceea în care mă pot relaxa, în care prefer să stau în pat şi să mă uit la filme .
Indică un meci care te-a marcat?
Alexandra: Meciul de la lotul naţional cu Finlanda, când mingea de la echipa adversă refuza să intre în coş, iar victoria ne-a revenit la un punct.
Carla: Cel din semifinală împotriva NBS Cluj Napoca, de la Turneul Final U16 – 2016. Unde am reuşit să obţinem victoria la un punct, ţinând cont că în ultimele două minute ale meciului eram conduse la o diferenţă de 16 puncte. Ne-am mobilizat printr-o dorinţă enormă de a câştiga acel meci şi luptând până la ultima secundă, am reuşit să obţinem un rezultat bun. Am avut multe de învăţat de la acel meci .
Daiana: Meciul care m-a marcat este România – Polonia, de la Campionatul European U16.
Anamaria: Primul meu meci în Liga Națională în care am jucat. Eram foarte emoţionată, îmi era frică să nu fac ceva greşit, pentru că era foarte multă lume în sală. Am intrat în teren şi nu ştiam ce aş putea face, eram în atac, am primit mingea la linia de 3 puncte şi am aruncat. Eram 100% sigură că e coş. Când am auzit cum toată lumea ţipă şi aplaudă, am fost în extaz. A fost meciul care m-a marcat.
Care e colega preferată?
Alexandra: Într-o echipă, pentru mine toate colegele sunt la fel de importante.
Carla: Nu am o colegă preferată, într-o echipă suntem ca într-o familie .
Daiana: Mă înţeleg foarte bine cu toate coechipierele. Nu am o colegă preferată.
Anamaria: Nu pot spune că am o colegă preferată . Toate suntem prietene şi în teren, şi în afara terenului .
Unde ţi-ai dori să trăieşti, după ce termini cu baschetul?
Alexandra: Nu am un loc anume unde mi-ar plăcea să trăiesc. Mereu voi avea o legătură cu baschetul şi consider că acolo unde o să mă simt fericită eu şi familia mea, o să fie locul potrivit.
Carla: Nu cred că voi termina vreodată cu baschetul, mereu o să am o legătură cu acest sport. Însă mi-ar plăcea foarte mult să trăiesc într-un loc unde eu şi familia mea suntem fericiţi .
Daiana: După ce termin cu baschetul, mi-aş dori să locuiesc în Târgovişte, pentru că aici am crescut şi nicăieri nu-i mai bine ca acasă.
Anamaria: Într-un loc simplu, liniştit, undeva la munte .
Ce ai face cu banii, dacă ai câştiga un milion de euro?
Alexandra: I-aş împărţi în două. Prima parte aş dona-o familiilor nevoiaşe, iar cealaltă aş împărţi-o în două jumătăţi. Prima aş păstra-o pentru nevoile pe care le voi avea mai târziu, cât şi pentru ajutorul familiei mele, iar a doua jumătate aş vrea să o investesc în perfecţionarea baschetului.
Carla: Dacă aş câştiga, acum, la vârsta de 17 ani, un milion de euro, aş rezolva problemele urgente ale mele, cât şi ale familiei. O parte din bani, cu siguranţă, i-aş dona printr-un program centralizat, atât familiilor din România nevoiaşe, cât şi celor din Africa sau din alte ţări cu un nivel de trai mediocru. 30% din sumă aş da familiei mele, fără să aştept ceva în schimb. O parte din bani i-aş investi în progresul meu pe plan baschetbalistic. Restul banilor i-aş păstra pentru o investiţie pe viitor .
Daiana: Aş ajuta familiile nevoiaşe şi mi-aş întreţine familia.
Anamaria: Aş face cumpărături, m-aş duce într-o vacanţă prelungită cu familia şi restul aş pune deoparte, pentru viitor.
Ce stil vestimentar preferi când ieşi în oraş?
Alexandra: Casual.
Carla: Încerc să-mi adaptez stilul vestimentar după situaţia în care mă aflu. Îmi place să mă îmbrac atât casual, cât şi mai elegant.
Daiana: Prefer să mă îmbrac casual.
Anamaria: Nu sunt stilul elegant, prefer ceva casual, o pereche de blugi, un tricou şi o pereche de teneşi.
Dacă ai fost vreodată într-un club şi ce impresii au rămas?
Alexandra: Nu am fost într-un club.
Carla: Până acum nu am fost niciodată într-un club.
Daiana: Nu am fost niciodată într-un club.
Anamaria: Da, am fost. A fost o seară în care m-am distrat cu prietenii.
Ce cadou le-ai face părinţilor?
Alexandra: Cadoul perfect pentru părinţii mei ar fi ca visul meu să devină realitate. Însă eu le-aş face cadou o excursie în America, pentru a avea ocazia să ajungă să vadă cât mai multe meciuri de baschet la un nivel foarte înalt.
Carla: Rezulatele mele bune pe toate planurile şi ca eu să fiu sănătoasă şi fericită, cred că sunt cadourile pe care şi le doresc cel mai mult. Dar dacă este vorba de un cadou la propriu, le-aş cumpără din banii mei o excursie într-o ţară, la alegerea lor.
Daiana: Părinţilor mei le-aş oferi o vacanţă în Europa.
Anamaria: Cadoul perfect pentru ei, ar fi acela de a reuşi în viaţă, de a mă realiza pe plan profesional şi sentimental.
Dacă ţi s-ar putea îndeplini o singură dorinţa, care ar fi aceea?
Alexandra: Cel mai important lucru pentru mine şi singura dorinţa pe care mi-aş pune-o, ar fi ca eu şi familia mea să fim sănătoşi şi fericiţi.
Carla: Sănătatea şi fericirea mea, cât şi a întregii familii, sunt cele mai importante dorinţe.
Daiana: Singura mea dorinţa este să fiu sănătoasă.
Anamaria: Dorinţa mea ar fi aceea de a putea face baschet şi, în acelaşi timp, să am şi familia lângă mine. Deoarece, eu fiind în alt oraş pentru a practica baschetul, nu pot merge prea des acasă.
Care sunt materia, filmul, melodia şi mâncarea preferate?
Alexandra: Biologie. Coach Carter. Clean Bandit Rockabay. Pastele.
Carla: Istoria. Glory Road. Sia – The Greatest. Pizza.
Daiana: Chimia. Fast&Furious7. Inimi Desenate. Pizza.
Anamaria: Întodeauna mi-a plăcut o materie după modul de predare al profesorului. The Script-Hall of fame. The Shawshank Redemption. Paste carbonara.