Clubul Sportiv Şcolar Târgovişte a reuşit la sfârşitul săptămânii trecute să califice un sportiv în etapa finală a Campionatului Naţional Şcolar de Judo de cadeţi U18. La capătul unor evoluţii bune, Alexandru Matei a reuşit să treacă cu brio de faza zonală a competiţiei naţionale, după ce s-a clasat pe locul 3, în cadrul categoriei 50 de kilograme. Pentru clubul târgoviştean, Matei a reprezentat singurul judoka calificat în runda finală a CN Şcolar, ce va avea loc la Sibiu, la începutul lunii mai. Alţi sportivi pe care antrenorii Romel Muşa şi Adrian Blându au mizat în etapa de zonă au mai fost Costin Popescu (73 kg), Raphael Pavel (73 kg) şi Răzvan Neagoe (55 kg). În ceea ce-i priveşte pe ultimii doi, aceştia au ratat la mustaţă accederea în finală, după ce au înregistrat clasări pe locul 5. La întrecerea zonală a CN Şcolar de Judo de cadeţi U18 au avut drept de participare doar sportivi legitimaţi la cluburile şcolare sportive şi de la liceele cu program sportiv. Alături de judoka de la CSŞ Târgovişte, la întrecerea destinată zonei Munteniei au mai luat parte sportivi de la CSŞ Nr.1 Bucureşti, CSŞ Nr.2 Bucureşti, CSŞ Nr.3 Bucureşti, CSŞ Nr.4 Bucureşti, CSŞ Nr.5 Bucureşti, CSŞ Nr.7 Bucureşti, CSŞ Ploieşti, CSŞ Alexandria, CSŞ Slatina, CSŞ Târgu Jiu, LPS Piteşti, LPS „Mircea Eliade” Bucureşti, LPS „P.Triscu” Craiova şi LPS Slatina.
sursa: http://www.sportdambovitean.ro/alte-sporturi/judo/2467-judo-alexandru-matei-s-a-calificat-in-finala-cn-scolar-de-judo-u18