Condiții la cele mai înalte standarde pentru 700 de copii pasionați de sport!
Noua bază sportivă din cartierul Matei Basarab (microraionul 3), din incinta Clubului Sportiv Școlar Târgoviște, aproape de finalizare!
Astfel, o nouă investiție dedicată copiilor pasionați de sport va fi inaugurată cât de curând.
„Terenul multifuncțional cu suprafață din tartan, cu toate dotările, vestiarele sau nocturna reprezintă numai câteva dintre reperele unei investiții în valoare de 2.500.000 lei, accesate prin Compania Națională de Investiții!
Tot la Clubul Sportiv Școlar va fi reabilitată întreaga infrastructură (parcări, căi de acces), clădirea, care cuprinde și sala de sport, va face obiectul unui proiect de eficientizare energetică.
Totodată, prin Grupul de Acțiune Locală Târgoviștea Egalității de Șanse, în parteneriat cu Clubul Sportiv Școlar Târgoviște, se va realiza un nou bazin de înot.
Toate acestea reprezintă câteva din investițiile importante pe care le avem, unele în derulare, altele care vor debuta în perioada următoare și care vor transforma această frumoasă bază sportivă într-o facilitate cu adevărat europeană!”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.
Cei 700 de copii care desfășoară activități la CSȘ vor avea de acum condiții excelente.