CSŞ Târgovişte a fost foarte aproape de a obţine o calificare la turneul semifinal
CSŞ Târgovişte a fost foarte aproape de a obţine o calificare la turneul semifinal

Echipa antrenată de Cosmin Toboşaru a lăsat o impresie frumoasă la Buzău, unde a ajuns până în finală, după două victorii şi o remiză în grupă

În ultimul act, micii fotbalişti târgovişteni au pierdut cu 1-2 în faţa formaţiei Juventus Bucureşti, care a beneficiat însă de două penalty-uri, dintre care unul a fost o greşeală de arbitraj. "Primul a fost şi nu am comentat absolut nimic, în schimb, al doilea a fost acordat total gratuit, fapt confirmat de observatorul FRF Iulian Cojocaru", a mărturisit antrenorul de la CSŞ

CSŞ Târgovişte a fost foarte aproape de a obţine o calificare la turneul semifinal al juniorilor D (U13). Echipa antrenată de Cosmin Toboşaru a făcut o  figură foarte frumoasă la faza zonală desfăşurată la Buzău, pe stadionul "Gloria", unde a ajuns în finală. Formaţia târgovişteană a făcut parte dintr-o grupă destul de puternică, însă a încheiat această fază fără înfrângere. Puştii lui Cosmin Toboşaru au obţinut victorii cu Atletico Roşiori de Vede (3-2) şi LPS Piteşti (2-0) şi o remiză cu ACS Corona Braşov (0-0), în ultimul meci din grupă. Astfel, au pătruns în finala turneului, unde au dat piept cu Juventus Bucureşti, formaţie care a înregistrat un succes (8-0 cu Petrosport Ploieşti) şi un rezultat de egalitate (1-1 cu LPS Buzău) în cealaltă grupă. Din păcate, campioana judeţului Dâmboviţa la juniori D a cedat cu 1-2 în faţa Juventusului, în ultimul act, însă poate că ar fi meritat mai mult. Niciunul dintre cele două goluri ale echipei bucureştene nu s-a produs din acţiune, ambele fiind marcate din penalty, în minutele 17 şi  21.

"Este regretabil că al doilea penalty acordat a fost decisiv în scorul final"

Cosmin Toboşaru, antrenorul echipei de juniori D de la Clubul Sportiv Şcolar Târgovişte, a rămas cu un gust amar după finala cu Juventus Bucureşti de la turneul zonal de la Buzău. Acesta consideră că elevii săi au fost dezavantajaţi, după ce unul dintre cele două penalty-uri de care au beneficiat adversarii a fost acordat absolut gratuit. Antrenorul dâmboviţean s-a declarat însă mulţumit de jocul prestat de micii fotbalişti de la CSŞ Târgovişte, care au lăsat o impresie frumoasă. "A fost un turneu reuşit din punctul meu de vedere. Am plecat cu gândul de a nu ne face de râs şi a încerca să obţinem cât mai mult de la fiecare joc în parte. Am reuşit asta şi am ajuns în finală. Aici sunt mai multe lucruri de luat în calcul. În primul rând, noi am avut grupa de 4, deci trei meciuri, toate extrem de echilibrate şi disputate. În schimb, Juventus a avut grupă de 3, dintre care un adversar foarte modest (scor 8-0). În al doilea rând, fără a contesta valoarea echipei adverse, în finală am pierdut şi primit golurile doar din lovitură de pedeapsă, ambele. Primul a fost şi nu am comentat absolut nimic, în schimb, al doilea a fost acordat total gratuit, fapt confirmat de observatorul FRF Iulian Cojocaru, de observatorul de arbitri şi de unul dintre cei doi arbitri. Din punct de vedere al jocului, Juventus este o echipă mai preocupată de jocul combinativ decât noi, însă şi noi am făcut un meci foarte bun, bazat pe calităţile stilului nostru de joc. Este regretabil că s-a dovedit că al doilea penalty acordat a fost decisiv în scorul final", a mărturisit Cosmin Toboşaru.

"Jucătorii mei meritau dreptul la şanse egale cu adversarii lor"

Întrebat dacă consideră că echipa sa merita o calificare la turneul semifinal, Cosmin Toboşaru a răspuns că orice s-ar fi putut întâmpla, însă şi-ar fi dorit ca meciul să nu fi fost decis în urma unor greşeli de arbitraj. "Echipa merita să nu fie dezavantajată! Poate pierdeam la penalty, poate ne dădeau gol valabil din aţiune şi ne învingeau în timpul regulamentar. E greu să anticipezi ce se putea întâmpla, mai ales că cele două penalty-uri au fost acordate în minutele 17 şi 20 din prima repriză. Eu consider că jucătorii mei meritau dreptul la şanse egale cu adversarii lor", a spus antrenorul de la CSŞ Târgovişte.

CSŞ Târgovişte a dat portarul turneului

Marcatorii echipei târgoviştene la acest turneu au fost: Cristea (trei goluri), Petre (două goluri) şi Oădurariu (un gol). Exceptând remiza cu Braşovul, primul a înscris în toate celelalte trei jocuri. Andrei Mutilă a fost declarat portarul turneului, iar alţi 2-3 jucători din echipa lui Cosmin Toboşaru au fost remarcaţi de oficialul FRF.
CSŞ Târgovişte s-a bazat pe un lot format din: Andrei Mutilă (portar), Flavius Budoiu, Luca Georgescu, Evelin Ristoiu, Mario Simion, Alexandru Petre, Cezar Spătaru, Ianis Vasile, Mark Pădurariu, Adrian Ştefan, Sebastian Nistor, Antonio Georgescu, Toma Mageriu (jucători de câmp).