css-tgv-volei

Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Şcolar Târgovişte se prezintă ca fiind una dintre cele mai puternice formaţii din ţară la nivel de juniori. Formaţia antrenată de Ion Atanasiu a ajuns în primele opt echipe din România, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce s-a calificat la turneul final al Campionatului Naţional de speranţe.

Puştoaicele clubului târgoviştean au acces pentru al treilea an consecutiv în ultima fază a întrecerii naţionale. De această dată, micuţele voleibaliste dâmboviţene au prins etapă finală a competiţiei după ce s-au clasat pe locul 2 la turneul semifinal, găzduit de Târgovişte, în spatele Clubului Sportiv Şcolar 5 Bucureşti.

 

În runda semifinală, CSŞ Târgovişte şi-a asigurat patru victorii cu scorul de 3-0 împotriva lui CSŞ 1 Constanţa, CSŞ Ploieşti, CS Volei Top Constanţa şi IOR Bucureşti. În schimb, în disputa cu CSŞ 5 Bucureşti, dâmboviţencele au cedat cu 0-3.

"Ne bucurăm nespus de mult că am reuşit să ne calificăm din nou la turneul final. Dispunem de un lot foarte bun de jucătoare, iar calificarea în ultima fază a întrecerii pentru al treilea sezon consecutiv nu a fost una întâmplătoare. Vom merge la turneul final să cucerim o medalie. Pe lângă acest lucru îmi mai doresc ca din această generaţie una-două jucătoare să facă saltul la echipa de senioare a Târgoviştei sau la orice altă echipă din Divizia A1. Un astfel de lucru m-ar face extrem de fericit", ne-a declarat Ion Atanasiu.

 

În ultima fază a Campionatului Naţional de speranţe, CSŞ Târgovişte va face parte dintr-o grupă ce le va mai cuprinde pe CSŞ Bacău, ACS Juvenil Braşov şi LPS Cluj, iar licitaţia pentru organizarea turneului final se va face pe 12 aprilie la sediul FRV.

Lotul echipei târgoviştene pentru sezonul actual cuprinde următoarele jucătoare: Lorena Ilinca, Ioana Ivaşcu, Maria Alecu, Dariana Voicu, Cătălina Filip, Ştefania Braşoveanu, Gabriela Gogoaşă, Denis Bizdrigheanu, Riana Tiţa, Elisa Bogoi şi Ştefania Deftu.