loredana-cosma

Echipa de fotbal feminin CSŞ Târgovişte se află în plină pregătire de iarnă. Formaţia antrenată de Mihai Tătăranu s-a reunit pe 11 ianuarie şi desfăşoară antrenamentele la stadionul „Petrolul” din Târgovişte şi în sala de sport a Clubului Sportiv Şcolar Târgovişte. Pe 11 februarie, dâmboviţencele vor susţine primul amical al iernii, în compania Independeţei Baia Mare, iar în perioada 14-21 februarie vor efectua un cantonament centralizat la Nucet.

Liderul seriei I din Liga I încearcă în următoarele zile să o achiziţioneze pe Loredana Cosma (atacant), ce a evoluat ultima dată la Heliu Prundu Bârgăului. Jucătoarea este dispusă să revină la Târgovişte numai în condiţiile în care va avea i se va oferi şi un loc de muncă. Gruparea dâmboviţeană vizează să nu se despartă de nici o componentă în această iarnă, chiar dacă Ştefania Burcea (fundaş) şi Ruxandra Neagu (portar) sunt dorite insistent de Olimpia Cluj, şi respectiv de Real Craiova.

Pe de altă parte, în această săptămână, numai puţin de cinci jucătoare de la CSŞ au primit convocări la echipa naţională de fotbal feminin a României U16. Printre cele care au fost selecţionate se află Alexandra Sfiea, Camelia Moraru, Gabriela Gurău, Ştefania Burcea şi Denisa Palanţă.