handbal 2

După ce anul trecut a reuşit prima calificare la un turneu final de handbal, cu junioarele mari ale Clubului Sportiv Şcolar Târgovişte, Adrian Apostol are acum două echipe calificate la turneul semifinal. Cea a junioarelor 3 va juca săptămâna aceasta la Craiova, în timp ce junioarele 4 vor merge la Plopeni, între 5 şi 7 mai. Adi Apostol a rulat un lot numeros pentru a prinde turneul semifinal la junioare 3, format din Izabela Mijoiu, Diana Petrea, Diana Grigorescu, Ana Petre, Cristina Zepişi, Cristina Marin, Izabela Gânju, Ştefania Vlad, Andra Marin, Dalia Stângă, Diana Zimţa, Alexandra Chircă, Ana Zidăroiu, Meryen Aslan, Georgiana Stan, Ştefania Grozoiu, Alexandra Mihălăchioiu, Ştefania Ghinea, Melisa Răcaru, Cristiana Niţu, Denisa Dimancea, Viviana Ivan, Iasmina Ghiţă şi Sandra Mihăilescu. Puţini cunosc că profesorul Adrian Apostol (47 de ani) a activat ani buni şi în karate, pe stilul shorin-ryu. Acum s-a oprit la handbal şi la înot.

Anul trecut aţi obţinut o calificare la turneul final al junioarelor 1, acum aţi prins turneul semifinal cu junioarele 3 şi 4, iată că şi handbalul produce rezultate la Clubul Sportiv Şcolar Târgovişte.
– Dacă fetele au venit la antrenamente şi ne-am făcut treaba serios, ne-am calificat cu două echipe la turneul semifinal. La junioare 3 va fi foarte greu, pentru că noi folosim copii mai mici de vârstă cu un an şi chiar doi. Numai primele două formaţii se califică mai departe, nu ştiu dacă vom fi şi noi printre ele, dar mergem să ne batem. HCM Craiova a făcut din două echipe una foarte puternică, plus că joacă acasă. Phonix Baia Mare, LPS Suceava, LPS Focşani şi CSŞ Mediaş sunt şi ele formaţii grele, cu antrenamente mai multe decât noi. 
De când lucraţi cu aceste fete şi de unde le selectaţi?
– Lucrez cu ele de trei ani şi le-am selectat de la majoritatea şcolilor din Târgovişte, dar şi din mediul rural, din localități precum Dobra, Săcuieni, Aninoasa sau Pietrari. Unde am văzut că se mai lucrează prin şcoli, am mers să-i urmăresc pe copii şi i-am adus la sală.
Atrage handbalul la Târgovişte?
– A început să mişte puţin, având în vedere că îl avem alături pe domnul inspector de educaţie fizică şi sport, Octav Constantinescu, tot cu specializarea handbal, care m-a susţinut foare mult în ultimii ani. La fel şi conducerea clubului, care ne-a oferit bani pentru deplasări, poziţii în sală. Am speranţe că vom ajunge sus cu această echipă, când vom începe handbalul tare, la junioare 2 şi junioare 1.  
Care sunt cele mai importante jucătoare pe care le-aţi promovat de la CSŞ Târgovişte?
– Am în acest moment trei jucătoare la Piteşti, la Divizia A, iar Florina Popescu a fost şi componentă a lotului naţional în urmă cu câţiva ani. Nu mai spun de CSU Târgovişte, unde merg anual cinci-şase jucătoare de la noi.

„Avem noi în sânge handbalul, ca popor”

Ce are special handbalul? Cu ce-i atrageţi pe copii către acest sport?
– În primul rând avem tradiţie. În handbal, suntem de patru ori campioni mondiali la fete şi de patru ori la băieţi, la diferite categorii de vârstă. Avem noi în sânge handbalul, ca popor, iar copiii au o atracţie foarte mare către acest sport. Am văzut competiţiile de la ONSS sau gimnazii, unde se strâng destul de multe echipe.
handbal

Ce-i lipseşte handbalului juvenil în acest moment?
– În primul rând lipsesc sălile de antrenament. Noi avem la club trei poziţii de dimineaţă şi trei după-amiază, destul de puţine. Mai mergem la Şcoala „Paul Bănică”, ne mai antrenăm şi pe terenul de afară, când e timpul frumos, totul e să facem mişcare. Baza oricărui sport care implică alergare este condiţia fizică.
Cum a început handbalul pentru Adrian Apostol?
– Am fost junior al Târgoviştei, unde am lucrat cu domnii profesori Nicolici şi Crăciunescu, doi antrenori foarte buni, care mi-au insuflat dragostea pentru handbal. Ulterior, am preluat catedra de la Clubul Sportiv Şcolar, iar de 11 ani sunt pe handbalul de performanţă. Am predat şi la Liceul Petrol Moreni, cu profil handbal, unde era director domnul Mihai Stănescu. Reţin că am ieşit cu echipa de juniori 2 pe locul 6 pe ţară. Timp de doi ani am profesat şi la Grupul Şcolar „Constantin Brâncoveanu” Târgovişte, unde am îndrumat majoritatea sportivelor de aici.
Vă vedeţi antrenând şi la nivelul seniorilor?
– Dacă cineva mă solicită şi voi vedea că pot să fac faţă la un nivel mare, cu mare drag o să lucrez la seniori. Eu am colaborat în tot aceşti ani cu domnul Aurel Iancu, de la CSU Târgovişte, şi am făcut multe antrenamente acolo cu băieţii şi cu fetele. Chiar îmi place să profesez la un nivel ridicat, pentru că se lucrează mult mai uşor cu seniorii.