Clubul Sportiv Școlar Târgoviște a demarat în cadrul Programul sportiv de performanță finanțat de către #ConsiliulJudețeanDâmbovița, Proiectul
Dâmbovița susține tinerii Campioni”.
Proiectul care se desfășoară în perioada 28.03-31.07.2023, are ca scop susţinerea ramurilor de sport de tradiţie, care au adus rezultate notabile județului și ţării noastre și valorificarea aptitudinilor copiilor si juniorilor, într-un sistem competițional organizat care să asigure autodepăşirea continuă, obţinerea victoriei și realizarea de recorduri naţionale şi internaționale.
Astfel, Clubul Sportiv Școlar Târgoviște a obținut co-finanțarea din fonduri publice a participării la fazele semifinale și finale ale competițiilor oficiale, înscrise în calendarul federațiilor române pe ramură de sport, la disciplinele sportive atletism, lupte judo, baschet si volei și îndeplinirea obiectivelor de performanță stabilite.
În week-end-ul care tocmai s-a încheiat, s-au desfășurat primele activități din cadrul proiectului, concretizate prin participarea la competițiile oficiale stabilite în calendarul competitional și obținerea rezultatelor scontate:
Vă prezentăm în continuare cele mai reprezentative rezultate:
‍♂️ATLETISM, Dinu Sara a obținut locul I și medalie  la proba 200 m, la Etapa Finală a Campionatului Naţional Copii 1 și 2, care s-a desfășurat la București în perioada 01-02.04.2023.
JUDO, Bucur Patricia a obținut loc III la categ.63 kg, la Campionatul Naţional de Juniori III- U16, Mare Sonia a obținut locul I și Cârstina Irina locul II la Campionatul Național de Copii I, U14, care au avut loc la Sibiu în perioada 31.03-02.04.2023.
‍♀️LUPTE LIBERE, sportivii noștrii au obținut rezultate notabile la Cupa României U15 care s-a desfășurat la Piatra-Neamț în perioada 29.03-02.04.2023.
Maghiran Narcis a obținut locul I și medalie de la categ.62 kg,
Girescu Alexandra, loc III și medalie de la categ.36 kg
Leancă Rebeca, locul III și medalie de la categ.46 kg.
Maghiran Narcis s-a calificat la Campionatul European și Campionatul Balcanic U15.
La Campionatul Naţional pe echipe U15, echipa noastră a obținut locul I și medalie de , devenind Campioana Națională iar Maghiran Narcis a obținut loc I și medalie de la categ.62 kg.
BASCHET echipa U13M a C.S.Ș. Târgoviște a câștigat toate cele trei meciuri la turneul din cadrul Campionatului Național de Juniori de la Sibiu, calificându-se la Turneul Semifinal.
VOLEI, echipa de cadete a obținut calificarea la Turneul Final al Campionatului Naţional de Cadete, Grupa Elită, câștigând toate cele trei meciuri disputate la turneul de calificare de la Târgoviște.
Mulțumim #ConsiliuluiJudețeanDâmbovița pentru interesul și sprijinul acordat sportului de performanță juvenil!
sursa – CSȘ Târgoviște