Parcurs aproape perfect în campionat pentru junioarele III de la CSȘ Târgoviște în Campionatul Național de Handbal feminin. După cinci etape scurse din sezonul regular al competiției, echipa antrenată de Adrian Apostol a înregistrat patru victorii și o înfrângere. Cu 8 puncte acumulate, CSȘ Târgoviște ocupă locul 4 în Seria G și se află la doar două lungimi distanță de liderul ACSO Viitorul Pantelimon.
În ultimele patru meciuri din campionat, târgoviștencele au fost de neoprit, câștigând în fața oricărui adversar întâlnit, fie acasă, fie în deplasare. După eșecul cu CSȘ Ilfov (24-24), din prima etapă, dâmbovițencele s-au mobilizat exemplar și au reușit să obțină patru succese consecutive, învingând pe rând, pe LPS Viitorul Pitești (28-19), ACS Viitorul H2O Pitești 1 (21-18), ACS Viitorul H2O Pitești 2 (29-16) și pe CS Star Mioveni (27-16).
Mâine, 3 noiembrie, handbalistele târgoviștene au șansa de a face cunoștință cu podiumul seriei dacă vor învinge acasă (Sala de sport din Aninoasa), pe ACSO Viitorul Pantelimon, într-un joc ce va conta pentru etapa a 6-a. În disputa cu liderul seriei, dâmbovițencele și-au propus să dea totul pe teren, astfel încât la final să se bucure de un nou pozitiv înregistrat.
Obiectivul echipei CSȘ Târgoviște în actuala stagiune este calificarea la turneul semifinal. „Până acum am arătat foarte bine. Ne dorim să continuăm în aceeași parametri și în meciurile care vor urma. Dispunem de o generație bună de fete. Ne dorim calificarea la turneul semifinal”, ne-a transmis Adrian Apostol, antrenorul junioarelor III de la CSȘ Târgoviște.
În acest sezon, lotul formației târgoviștene este alcătuit din următoarele jucătoare: Alissia Isticioaia, Natalia Șeran, Natalia Sandu, Evelin Enache, Giulia Popa, Raluca Ropotan, Teodora Minăilă, Ioana Brașoveanu, Miruna Brezeanu, Maria Busuioc, Teodora Sandu, Izabela Tănase, Gabriela Miriță, Emilia Marin, Adina Simion, Andreea Ciulei, Raisa Nanciu, Georgiana Neagu, Alexia Zanfir și Ruxandra Mădăran.