maria-cioclea

Luptătoarele Clubului Sportiv Şcolar Târgovişte s-au prezentat excelent la ediţia din acest an a Campionatului Naţional pentru cadeţi. Sportivele antrenate de Cornel Cornea au intrat în posesia a două titluri de campion la Odorheiu Secuiesc, arătând din nou că şcoala de lupte târgovişteană este una dintre cele mai puternice din ţară.

Primul titlu a fost adus Maria Cioclea la categoria 46 de kilograme, iar al doilea de Diana Vlăsceanu la 65 de kilograme. Ambele luptătoare dâmboviţene au intrat în posesia medaliilor de aur după ce au mers ceas la pe suprafaţa de tatami, învingând orice adversar care le-au ieşit în cale.

O altă sportivă care a revenit acasă cu medalie de la Odorheiu Secuiesc a fost şi Andreea Patachi. Aceasta a reuşit la categoria 56 de kilograme să-şi adjudece bronzul. În schimb, Niculin Ionescu a terminat pe locul 5 la categoria 84 kilograme.

De asemenea, tot la fete, dar la nivel de club, CSŞ Târgovişte a terminat pe locul 2, după CSM Drobeta Turnu Severin. „Ediţia din acest a Naţionalelor de cadeţi a fost una reuşită. Am reuşit să cucerim două titluri de campion, iar acest lucru ne bucură din plin. Fetele au luptat extraordinar!”, ne-a declarat Cornel Cornea, antrenorul secţiei de lupte de la CSŞ Târgovişte.