Performanţă extraordinară pentru Maria Cioclea! Luptătoarea Clubului Sportiv Şcolar Târgovişte a devenit în această seară, în Suedia, campioană europeană la cadeţi.
Micuţa sportivă, antrenată de Cornel Cornea, a intrat în posesia medaliei de aur, după ce a învins o altă româncă, Roxana Tif, în finala categoriei 40 de kilograme, cu scorul de 4-0. Prin succesul de la Stockholm, Maria Cioclea a dovedit încă o dată că este urmaşa Georgianei Paic-Filip şi una dintre marile speranţe ale sportului dâmboviţean.
Până la disputa care i-a adus aurul, dâmboviţeanca a trecut în semifinale de letona Jekaterina Jermalonoka (10-0), iar în sferturi de germanca Celine Mehner (10-0). De asemenea, în primul tur, sportiva de la CSŞ a depăşit-o la pas pe ucrainianca Edita Chemerdovska, cu 10-0.
O altă luptătoare de la CSŞ Târgovişte care a participat la această ediţie a Europeanului de cadeţi a fost şi Diana Vlăsceanu (cat. 65 kg), sportivă ce a cedat din primul tur.