❚ Directorul CSŞ Târgovişte a acceptat un interviu despre clubul pe care îl conduce, sportul de performanţă şi chiar despre CSM Târgovişte ❚ La Clubul Sportiv Şcolar sunt legitimaţi peste 600 de sportivi, care beneficiază în timpul anului şcolar de condiţii decente la căminul şi cantina clubului ❚ „Georgiana Burduf este cea mai reprezentativă sportivă a clubului în acest moment”, o laudă Tănase pe luptătoarea medaliată la Campionatul European de cadeţi ❚ De asemenea, Cătălin Tănase este de părere că generaţia U14 feminin a clubului este de perspectivă. Cifrele ultimului campionat îl confirmă ❚ „Lipsa de valoare duce la aceste fluctuaţii în evoluţia unei echipe”, i-a transmis anii trecuţi Carmen Tocală, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Baschet, atunci când a aflat că echipa din Târgovişte se va retrage din campionat, după un titlu câştigat
Cătălin Tănase (38 de ani) se află din anul 2000 la Clubului Sportiv Şcolar Târgovişte. În toţi aceşti ani, a şlefuit multe talente, pe care le-a lansat cu succes în sportul de performanţă. Directorul principal are un CV extrem de bogat, adunând performanţe pe bandă rulantă, atât ca jucător de baschet (CSŞ Târgovişte, Steaua Bucureşti, Cimentul Fieni), cât şi ca antrenor, acolo unde posedă licenţa Fiba Europe Coaching. L-am găsit în birou, înconjurat de acte şi prins în discuţii cu antrenorul Cornel Cornea. A urmat un dialog în care sportivii şi performanţele au fost în centrul atenţiei.
Rep.: Domnule Tănase, cum a fost anul şcolar şi competiţional 2012/2013 pentru CSŞ?
– Chiar dacă n-am terminat acest an şcolar, pot să spun că a fost un an bun. Această medalie a Georgianei Burduf de la Europene este cel mai important rezultat. Se vede că ea progresează. Dacă anul trecut a obţinut locul 5, acum a reuşit să aducă o medalie. Anul acesta, ea este de departe cea mai reprezentativă sportivă a Clubului Sportiv Târgovişte, pentru că a reuşit să şi câştige Campionatul Naţional Individual de Cadeţi.
De asemenea, este campioană naţională la Campionatul Naţional Şcolar şi a reuşit să obţină medalia de argint la Campionatul Naţional de Juniori. Este, de departe, sportiva numărul 1 a clubului în acest moment. De asemenea, am avut şi două participări la Balcaniadă, la judo. Erika Moise a adus medalia de bronz săptămâna trecută din Turcia. Ea a mai participat şi la Balcaniada de Juniori, acum o lună de zile.
Rep.: Ce ne puteţi spune de sporturile individuale?
– La sporturile individuale, la catedra de atletism, s-a participat la Campionatele Naţionale, iar la nivel de copii avem rezultate bune la probele de aruncări. Profesorii Pătrăşcan şi Prodan au adus medalii clubului nostru în această vară. Vreau să se confirme şi mai departe, la nivel de juniori. Aş dori să se vadă o evoluţie, un progres din partea acestor copii.
„CSŞ are peste 600 de sportivi”
Rep.: Ce sportiv v-a impresionat din punct de vedere al progresului înregistrat într-un an competiţional?
– Sincer, e greu să remarci un singur sportiv, din moment ce noi avem legitimaţi peste 600. Aş nedreptăţi sportivi care au evoluat foarte bine. Sigur, o evoluţie mai obiectivă se poate face la sporturile individuale, pentru că aici progresul se vede mai rapid. Dar, sunt convins că şi cei de la sporturile de echipă au avut evoluţii bune.
De exemplu, la baschet îl avem pe Vochin, la U16, care a fost liderul generaţiei şi a reuşit să se impună şi la lotul naţional de juniori. De asemenea, la baschet feminin U14 avem două jucătoare care au fost selecţionate în „best five” al turneului: Ana-Maria Vîrjoghe, cea mai de perspectivă jucătoare şi coşgetera campionatului, plus Daiana Tănase. Sunt sportivi care ne reprezintă în loturile naţionale şi nu fac decât să ne onoreze şi să ne facă cinste.
Fără pariuri în sport
Rep.: Pe cine pariaţi sezonul următor?
– Eu nu pot să pariez pe nimeni, pentru că mie, unul, nu-mi place să joc la pariuri (n.r. râde). În sport e greu să faci previziuni exacte, pentru că sunt mulţi factori care pot să influenţeze rezultatele în competiţii. Dar, eu sunt convins că toate echipele vor avea o evoluţie şi mai bună faţă de acest an. Profesorul Guţoiu mi-a garantat că are trei, patru sportivi care vor aduce medalii sezonul viitor şi am mare încredere în domnul profesor, pentru că are o experienţă extraordinară şi sunt convins că nu şi-a spus ultimul cuvânt în sportul dâmboviţean.
Atât la fete, cât şi la băieţi, avem sportivi care sunt convins că vor confirma şi sezonul viitor vor aduce medalii. De asemenea, la secţia de lupte, pe lângă Georgiana Burduf mai avem două, trei sportive foarte valoroase. Au confirmat deja prin medaliile obţinute şi sunt convins că în cel mai scurt timp vor aduce medalii internaţionale.
Rep.: Care este relaţia cu antrenorii?
– Eu pot să spun că am o relaţie foarte bună cu toţi colegii mei, pentru că sunt în club de 13 ani. Dintotdeauna am avut o relaţie foarte bună cu toţi profesorii şi, în calitatea de director, încerc să ajut pe toată lumea, să creez condiţii mai bune şi să procur fonduri necesare să participe la cât mai multe competiţii, pentru că numai aşa pot să-şi dezvolte capacităţile sportive şi să confirme.
Cei mai buni nu sunt din Târgovişte
Rep.: Ce ne puteţi spune despre aria de selecţie?
– Aria de selecţie nu se rezumă numai la elevii din Târgovişte şi am încercat să o mărim. Lucrul acesta se vede, pentru că cei mai reprezentativi sportivi ai clubului nu sunt târgovişteni, ci locuiesc în localităţile limitrofe: Georgiana Burduf este din Râncaciov, iar Ana-Maria Vîrjoghe de la Vârfuri.
Avem marele avantaj că deţinem un cămin sportiv şi cu cantină, unde sportivii locuiesc în timpul anului şcolar. Lucrul acesta nu face decât să-i ajute în evoluţia lor sportivă, pentru că pot să-şi continue atât activitatea şcolară, cât şi pe cea sportivă.
Rep.: Care sunt condiţiile pe care le oferă clubul?
– Condiţiile sunt bune. Căminul este situat chiar în centrul oraşului, lângă primărie. Avem peste 20 de camere, cantina poate asigura trei mese zilnice sportivilor. Nu avem condiţii de cinci stele, dar e important că ei pot să se odihnească şi să stea în Târgovişte, să nu facă naveta.
Rep.: Cum îi atrageţi pe copii la club, la sport?
– Îi atragem prin mai multe aspecte. Le oferim condiţii decente, pot participa la foarte multe competiţii, atât oficiale, cât şi amicale. Profesorii noştri au o experienţă mare în domeniu. Toţi sunt titulari, majoritatea cu gradul 1 în învăţământ, care au confirmat că au valoare şi cine face lucrul acesta cu pasiune, poate să stea aici.
Să faci sport în ziua de azi înseamnă pasiune, multe sacrificii, multă muncă. Atât sportivii noştri, cât şi antrenorii lor, sacrifică mult timp. Pentru noi nu prea există week-enduri. Activitatea noastră se desfăşoară atât pe timpul săptămânii, cât şi la sfârşit. Dar, v-am spus, noi dorim să avem în continuare performanţe, pentru că se lucrează cu multă pasiune.
„Lipsa de valoare duce la aceste fluctuaţii în evoluţia unei echipe”
Rep.: La baschet feminin U14 se anunţă o generaţie tare promiţătoare la Târgovişte…
– Într-adevăr, aşa este! Din ’99 nu am mai participat cu o echipă de fete la un turneu final, iar anul acesta am reuşit. Atunci, generaţia 89-90 a încheiat ciclul de juniori cu multe medalii, cea mai importantă fiind la junioare 1, în ’98, la Timişoara. Acum, junioarele născute în ’99 şi 2000 sunt foarte talentate. Ele au avut o evoluţie remarcabilă faţă de anul trecut, când de-abia au reuşit să câştige două meciuri tot sezonul.
Anul acesta au terminat pe locul 5 la Turneul Final, când au câştigat în primele două meciuri împotriva echipei organizatoare, apoi a campioanei en-titre. Prin prisma rezultatelor indirecte, am fost eliminaţi din lupta pentru titlu. Lucrul acesta nu a făcut decât să ne motiveze mai mult şi sunt convins că anul viitor ne vom bate pentru o medalie. Nu pot să spun culoarea, dar cu siguranţă va fi metal.
Selecţia nu se va termina aici.Vrem să reîmprospătăm lotul şi să mai aducem una, două jucătoare de pe lângă Târgovişte, fiindcă ele de-abia acum intră pe drumul performanţei, după 14 ani. Cred în această generaţie şi voi da totul să realizăm performanţe!
Rep.: Nu pot să nu vă întreb despre situaţia în care a ajuns echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal. A pierdut titlul în ultimul meci cu Aradul acasă, s-a înscris în campionatul următor în ultima zi oficială. Ce părere v-a lăsat?
– Eu am fost legat foarte mult de această echipă. Întotdeauna mi-a fost greu să vorbesc despre ea, atâta timp cât nu am mai făcut parte din cadrul ei. Acum, încerc să mă abţin de la comentarii, pentru că aş fi subiectiv, dacă aş comenta în vreun fel. Nu pot să spun decât că, în general, lipsa de strategie duce la aceste evoluţii şi nu redau decât ce mi-a spus doamna Tocală acum câţiva ani, în momentul în care a mai fost o retragere a echipei, atunci după un titlu câştigat: lipsa de valoare duce la aceste fluctuaţii în evoluţia unei echipe.
Mădălin Răducu
http://www.jurnaldedambovita.ro/jdb_articol–8222-sa-faci-sport-in-ziua-de-azi-inseamna-pasiune-si-multe-sacrificii-8221,16619.html